De la plante medicinale la plante magice
Cunoașterea virtuților medicinale ale plantelor a fost, în orice moment și printre toate popoarele, au o putere inaccesibilă oamenilor obișnuiți (citiți: Aceste plante care se vindecă). Imaginația colectivă l-a asimilat rapid unui vrăjitor sau unei vrăjitoare pe cel care poseda aceste cunoștințe ancestrale și era capabil să pregătească ceaiuri din plante și alte preparate preventive, curative sau purificatoare. Și așa această cunoaștere „medicală” empirică părea foarte misterioasă, într-o perioadă în care știința nu își făcuse încă lumină, era ușor asociată cu credințe, legende sau fenomene supranaturale: alchimie, diavol, fantome, spirite, zâne, monștri, totemuri …
Prin urmare, virtuțile date plantelor nu erau doar medicinale: afrodiziac, divinator, purificator, defensiv, liniștitor, norocos, punitiv sau chiar favorabil succesului, avere, iubire, afecțiune, fertilitate, relații… superstiție atribuită plantelor nenumărate proprietăți care ar putea avea un efect în câmpuri pe cât de largi pe cât de variate erau.
Prin urmare, ne-am ferit de cei care cunoșteau plantele și știau să le folosească, perceput ca fiind capabil atât de cei mai buni, cât și de cei mai răi. Adesea cel mai rău: vrăjitorii și vrăjitoarele au jucat adesea un rol greșit în vechile povești și legende, dar în zilele noastre vrăjitorul este mai puțin demonizat. Astfel, Papa Smurf din banda desenată a lui Peyo alege sarsaparilla, semințe de hellebore și ciuperci necesare pentru poțiunile sale dulci, iar druidul Panoramix, prietenul lui Asterix, își petrece o parte din timp culegând vâsc.
Plante de vrăjitoare
Nu numai plantele cele mai rare, cele mai misterioase sau cele mai conotate „poțiune magică” sunt folosite de vrăjitori: plante aromatice sau vegetale cum ar fi pătrunjelul, rozmarinul, frunzele de dafin, ceapa, dragostea sau usturoiul apar în mod evident în lista plantelor magice, la fel ca plante sălbatice aparent fără pretenții : brusture, iarbă de pe canapea, umbra, păducel, șarpe, buș, păpădie, trifoi, usturoi sălbatic, sunătoare, arbușcă, vâsc, arici, alune …
Cu toate acestea, magia neagră folosește adesea plante mult mai puțin inofensive (otrăvitoare sau halucinogene), cum ar fi datura, aconit napel, mandragoră, hellebore, noptieră neagră, henbane, ulei de ricin sau mac.
Fiecare dintre aceste așa-numite plante „magice” este atașată simbolic unui element: foc, aer, apă, pământ, și la un planetă (care ilustrează legătura dintre vrăjitorie și astrologie).
Proprietăți presupuse care nu sunt întotdeauna surprinzătoare!
Puterea atribuită unei anumite plante poate, în anumite cazuri, să pară derivată în mod logic dintr-o caracteristică a plantei: astfel, sămânța picantă de muștar ar avea virtuți jignitoare, defensive și virilizante, rodul brusturei (plin de fire de păr foarte "îndrăgite" ") ar întări legătura și ar fi favorabilă dezvoltării capcanelor, căldura scorțișoarei ar fi purificatoare, dar și propice iubirii …
Magie albă, magie neagră
Cuvântul „vrăjitorie” este adesea asociat cu întunericul, răutatea, vrăjile rele și influențele dăunătoare (unii ar spune: „partea întunecată a forței”). Dar acest lucru este adevărat pentru magia neagră, al cărei obiectiv este efectiv să dăuneze permițând răzbunarea sau eșecul victimei. Dar există și cealaltă parte, pozitivă, a vrăjitoriei: magia albă, care își propune să influențeze favorabil cursul evenimentelor, comportamentul unei persoane, de proteja, pentru a facilita rezultatele fericite sau pentru a preveni anumite afecțiuni. În ceea ce privește magia roșie, câmpul său de acțiune sunt relațiile romantice. Magia albă, magia neagră și magia roșie nu folosesc neapărat aceleași plante, dar nu atât materia primă vegetală este cea care le deosebește, cât utilizarea pe care vrăjitorul o face din ele.
Poțiuni, elixire, poțiuni …
Vrăjitorii, vrăjitoarele, magii, alchimiștii și alți druizi folosesc plante așa cum am face în medicina pe bază de plante: ele pregătiți decocturi, macerări, infuzii (preparate numite „poțiuni”, pe bază de apă și plante). Când aceste poțiuni sunt alcoolice, ele sunt numite elixiruri; când conțin zahăr, se numesc siropuri. Cât despre poţiune, este vorba despre o poțiune menită să influențeze sentimentele sau emoțiile: este celebra „poțiune de dragoste” a poveștilor.
Vrăjitoria sau medicina pe bază de plante, unde este granița?
Dar apoi, ceea ce diferențiază poțiunea magică de preparatul pe bază de plante ? Să presupunem că oricine cunoaște proprietățile terapeutice ale plantelor și dozele corecte poate pregăti un ceai de plante vindecător, decoct, cataplasmă sau unguent.
Pe de altă parte, pentru a pregăti o poțiune magică, nu trebuie doar să alegeți plantele potrivite, să le alegeți la momentul potrivit (un pic ca a alege plante medicinale sau aromate) și să le combinați corect, ci și practica un ritual de consacrare a plantelor menit să le optimizeze puterea : recitarea unui descântec în momentul culegerii și procesul de pregătire în timpul căruia vrăjitorul, datorită unui concentrare intensă și o manipulare a plantelor cu mâinile sale, simte, canalizează și „direcționează” vibrațiile și energia plantei în funcție de scopul urmărit (care amintește, de la distanță și din punct de vedere strict energetic, de revitalizarea preparatelor biodinamice).
Pentru a pregăti o poțiune magică, trebuie să fii un vrăjitor : dacă nu există nici un dar de vrăjitorie, nici o putere, nici magie și nici o poțiune, ci un simplu ceai de plante! Deci nu atât magiile sunt plantele, cât cea care pregătește poțiunea …
